Andreea GROSU-BULARDA, Oana VERMEŞAN, Luana LĂZĂRESCU and Ioan LASCAR

REZUMAT

Începând cu anul 1998, când a fost efectuat primul transplant de mâna în Franţa, la Lyon, s-a produs o dezvoltare neaşteptată a chirurgiei reconstructive de transplant (transplantul alogrefelor vascularizate
compozite – VCA), fiind unica soluţie reconstructivă pentru pacienţii cu defecte tisulare complexe, extensive, implicând mai multe structuri anatomice, imposibil de abordat prin procedeele reconstructive
convenţionale.
S-au descris numeroase aplicaţii clinice ale transplantului de alogrefe vascularizate compozite, până în prezent fiind efectuate la nivel mondial peste două sute de astfel de proceduri: membru toracic, faţă, laringe,
trahee, perete abdominal, uter, penis, membru pelvin, genunchi.
Se impune cunoaşterea mecanismelor de acceptare şi rejet al alogrefelor, modului de acţiune al agenţilor imunosupresori şi a protocoalelor folosite în prezent în transplanturile vascularizate compozite. Regimurile
imunosupresoare utilizate în prezent pentru transplanturile de organe (rinichi, cord) s-au dovedit eficiente şi în cazul transplanturilor tisulare compozite, fiind raportate rezultate foarte bune în ceea ce priveşte
supravieţuirea şi funcţionalitatea alogrefelor. Orientarea actuală este spre minimizarea imunosupresiei, transplantul tisular compozit nefiind o procedură indispensabilă pentru supravieţuire, precum situaţia
transplantului de organ. Idealul este inducerea toleranţei imunologice donor-specifice, pentru a se permite acceptarea alogrefelor fără a necesita tratament imunosupresor, situaţie ce ar permite dezvoltarea pe scară largă a medicinei reconstructive de transplant, însă momentan este un deziderat greu de obţinut în practica clinică, cercetările continuând intensiv în domeniul imunologic.

Cuvinte cheie: imunosupresie, transplant, alogrefe vascularizate compozite (VCA), reacţii adverse

Full text | PDF