Larisa Diana PANDIA and Radu LICHIARDOPOL

REZUMAT

Diabetul zaharat tip 2 are la bază mecanisme fiziopatologice complexe, reprezentate în principal de insulinorezistenţă şi disfuncţie β celulară, acest ultim mecanism fiind de fapt cel definitoriu în exprimarea clinică a bolii şi în evoluţia sa progresivă. Din păcate, clasele de medicamente antihiperglicemiante convenţionale reuşesc să combată doar parţial componentele patogenetice ale bolii, fiind însoţite de o serie de limitări ale utilizării lor, printre care: creşterea în greutate, intoleranţa digestivă, risc crescut de hipoglicemii. Mai mult decât atât, au fost studii care au demonstrat faptul că utilizarea anumitor agenţi hipoglicemianţi, s-a asociat cu o creştere a evenimentelor cardiovasculare. În acest context, o strategie recent dezvoltată în scopul obţinerii unui control glicemic optim vizează utilizarea unei noi clase de medicamente, reprezentată de inhibitorii de DPP-4. Aceştia, prin acţiunea de inhibare a dipeptidil peptidazei-4 (DPP-4), prelungesc durata de viaţă a incretinelor endogene: glucagon-like peptide 1 (GLP-1) şi polipeptidul insulinotropic glucozo-dependent (GIP) şi amplifică efectele lor biologice. Astfel că, pe lângă îmbunătăţirea controlului glicemic, inhibitorii de DPP-4 par să aibă o serie de alte efecte benefice: neutralitate ponderală, îmbunătăţirea funcţiei β celulare, protecţie cardiovasculară, fapt ce le-ar putea conferi un rol foarte important în practica medicală curentă.

Cuvinte cheie: inhibitori de DPP-4, glucagon-like peptide 1, evenimente cardiovasculare majore

Full text | PDF